„Oamenii ar trebui să știe că din creier și numai din creier apar plăcerile, bucuriile, râsetele și glumele noastre, precum și tristețea, durerea, amărăciunile și lacrimile noastre”. (Hipocrate)
Auzim de multe ori că suntem ceea ce mâncăm. Dar oare ce ar trebui să mâncăm ca să fim deștepți, fericiți și eficienți? O întrebare la care pare să fi găsit răspuns Max Lugavere. Un jurnalist american în domeniul sănătății și științei, care a început să cerceteze despre îmbunătățirea creierului după ce și-a pierdut mama, îmbolnăvită de demență. Max a încercat să afle ce s-a întâmplat cu mama lui, pentru că nu mai știa să fi existat cazuri similare în familie și, mai ales, a vrut să înțeleagă ce poate face ca să nu treacă și el printr-o astfel de experiență. A înțeles, astfel, cât de mare e rolul alimentelor în funcționarea creierului. Le-a numit genialimente pe cele care nu ar trebui să ne lipsească din dietă, iar în cartea cu același nume a explicat și de ce. Cartea e de găsit în librării, noi am citit-o și am făcut deja o listă de genialimente.
Uleiul de măsline e esențial. Dacă e să-l ascultăm pe Max Lugavere, merge băut pur și simplu din lingură, ca pe supă. Una pe zi e suficientă. Recomandarea ar fi să-l folosim cu generozitate în salate, ouă și ca sos. Trebuie păstrat înr-o sticlă de culoare închisă și ținut într-un loc uscat și răcoros.
Avocado este un genialiment care le are pe toate. O jumătate sau chiar unul întreg în fiecare zi ar face minuni. Poate fi consumat simplu, cu puțină sare și ulei de măsline. Sau, tăiat felii, în salate, ouă, piureuri.
Dintre toate fructele și legumele comune, afinele sunt printre cele mai bogate în antioxidanți. Proaspete, sunt minunate. Dar merg la fel de bine și congelate. Și pot fi adăugate în smoothie-uri sau salate.
Ciocolata neagră completează lista de genialimente. Pe cât au fost de venerate de-a lungul istoriei, pe-atât de sănătoasă sunt boabele de cacao – cea mai bogată sursă naturală de magneziu. Un baton de ciocolată neagră cu un conținut de cacao de 85% reprezintă doza săptămânală recomandată.
Ouăle, în special gălbenușurile, sunt printre cele mai hrănitoare alimente pe care le putem consuma. Fierte, prăjite (în unt sau ulei de cocoș) sau omletă – bucurați-vă, așadar, de un consum liber de ouă neprocesate. Important e să provină de la găini crescute libere pe pășuni.
Carnea de vită hrănită cu iarbă este bogată în minerale esențiale (precum fier și zinc) și o sursă excelentă de Omega-3, vitamina B-12, vitamina E și alte substanțe nutritive extrem de benefice, cum ar fi creatina, de exemplu. „Cercetătorii cred că accesul la acești nutrienți, împreună cu explozia de energie calorică provocată de carnea gătită, ar fi catalizat evoluția creierului nostru în super-mașinării cognitive moderne”.
Nu există însă niciun dubiu, legumele sunt cel mai bun prieten al creierului nostru. Mai ales când vorbim despre verdețuri cu frunze închise la culoare. O salată cu varză, rucola sau spanac, de exemplu, stropită bine cu ulei de măsline, e de consumat cu încredere în fiecare zi.
Și-am ajuns la broccoli, un genialiment extrem de benefic pentru sănătatea noastră, date fiind proprietățile sale antioxidante și detoxifiante. Trebuie consumat crud sau fiert la aburi.
Merge foarte bine în combinație cu somonul sălbatic, aflat și el pe lista genialimentelor lui Max Lugavere. Alternative bune sunt toate tipurile de pești grași – sardine, hering, macrou, hamsie.
Dincolo de a fi o gustare oportună, migdalele sunt un aliment puternic pentru creier. O mână, cel mult două pe zi, reprezintă doza ideală. Pot fi combinate cu ciocolată neagră sau și fructe de pădure sau strecurate în salată. Alternative la fel de bune sunt nucile de Macadamia, fisticul sau nucile de Brazilia.
Vedeți deja mâncarea cu alți ochi? E, poate, timpul să vă faceți un plan. Despre planul genial al lui Max Lugavere povestim într-un articol separat.
Ce părere ai despre acest articol?