“Toate lucrurile au fost deja spuse, dar din moment ce oamenii nu ascultă, întotdeauna trebuie să o iei de la capăt”. (Andre Gide)
În fiecare secundă vin spre noi sute, mii, chiar zeci de mii de mesaje. Ascultăm radioul, televizorul, vedem mesaje scrise la tot pasul, diferiți oameni vorbesc cu noi, ne auzim și propriile gânduri. Dar cât suntem dispuși să ascultăm cu adevărat?
Ascultarea presupune, în primul rând, o descentrare. Atunci când vorbim cu cineva, dacă vrem să ascultăm cu adevărat ce ne spune, nu trebuie să rămânem concentrați pe propria persoană, ci să-i oferim atenție celuilalt. De cele mai multe ori percepem doar o parte din ce auzim, apoi gândul ne zboară spre ce vrem noi să spunem. Chiar dacă nu ne-a fost neapărat cerută opinia. Ar fi bine însă să renunțăm la explicații, la dorința de a răspunde sau de a convinge. De multe ori oamenii au nevoie să fie pur si simplu auziți, nu să primească o soluție sau o justificare. Altfel,nu se vor simți ascultați și vor avea tendința să spună din nou același lucru. Aveți probabil în cercul vostru de prieteni sau apropiați persoane care se plâng constant de aceleași probleme. De obicei, sunt oameni care simt că nu sunt ascultați.
E bine și să ne asigurăm că avem spațiu și timp pentru a putea asculta. Altfel, îl vom grăbi pe celălalt să termine ce are de zis fără să-i percepem neapărat mesajul.
Și ce ascultăm? De obicei, doar vorbe. Dar oare ce ar fi dincolo de ele? Ei bine, de multe ori cuvintele ascund adevăratul mesaj. Poziția corpului spune multe, contează și gesturile, sau cât de repede, de încet sau tare vorbește o persoană. Chiar si ritmul respirației poate fi un limbaj de descifrat pentru a ne da seama cu adevărat ce mesaj este transmis.
Apoi e bine să facem diferența între registrele de vorbire. Un mesaj poate fi transmis în registru realist, cel al realității exterioare sau în imaginar, în care intră vise, povești, dar și dorințe sau temeri. Dacă vorbești în registrul imaginar și ți se răspunde în cel real, comunicarea se blochează. De exemplu, când un copil se plânge că îi este frică de un monstru din dulap, teama nu îi va trece dacă părintele deschide ușa dulapului ca să îi demonstreze că nu e niciun monstru acolo. În schimb, dacă îi va sugera să se gândească la faptul că poate și monstrului îi e frică de el, pentru că e doar un pui rătăcit, cu siguranță are mai multe șanse să îl liniștească.
Pe de altă parte, e firesc să fim atenți și noi la ce simțim în momentul în care primim un mesaj. Să ne întrebăm ce sentimente avem pentru cel care vorbește? Ne enervează? Oare ne simțim sătui să îl tot ascultăm? Sau mai degraba avem tendința să îl protejăm, să îl liniștim?
Ascultarea se face prin toate simțurile și cu atenție la toate tipurile de trăiri. Pentru ascultare trebuie în primul rând să fim disponibili.
Ce părere ai despre acest articol?