Plictiseala este, așa cum frumos a definit-o Tolstoi, „o dorință pentru dorințe”. În cartea „Din capul meu: Psihologia plictiselii,” James Danckert, specializat în neuroștiință, și John D. Eastwood, psiholog, o descriu ca pe o stare cognitivă care are ceva în comun cu sindromul vârfului limbii – o senzație că lipsește ceva, deși nu putem spune exact ce.
Dar ce îi face pe unii să se plictisească mai repede decât ceilalți? Pentru că, știm bine, ne putem plictisi chiar și atunci cand avem multă treaba de făcut.
De ce ne plictisim in timp ce facem cele mai diverse lucruri? Poate că este vorba despre rutină.
Poate că este exact atitudinea cu care faci fiecare lucru. De aceea se vorbește de multe ori despre a avea “curiozitatea începătorului”.
Pentru că atunci când începi să faci ceva ca și cum ar fi pentru prima dată, ai șansa de a descoperi mai mult, de a observa mai mult. Chiar și atunci când pregătești un fel de mâncare. Poate că azi legumele sunt mai proaspete și dau o aromă aparte, poate că ardeiul este mai roșu și stârnește curiozitatea pigmentării. Poate că focul este dat mai tare sau vasul în care gătești are alt impact decât ai fi crezut.
De fiecare dată poți descoperi lucruri noi implicând fiecare simț. Vezi cum miroase azi mâncarea, cum se vede, ce simț tactil se trezește când tai sau feliezi. Și uite așa, nu te mai plictisești că “iar ai stat în bucătărie”, dar poți zice “mama, ce descoperiri culinare am mai făcut”.
Așadar, plictisit? Sau mai degrabă curios? Cum îți vei petrece ziua de azi?
Resurse:
https://www.newyorker.com/culture/annals-of-inquiry/what-does-boredom-do-to-us-and-for-us
Ce părere ai despre acest articol?