De multe ori avem tendința de a alege sau de a eticheta prieteni, cunoscuți, chiar și pe noi înșine ca fiind raționali sau emoționali. Din fericire, lucrurile sunt mai complexe. Nu suntem raționali sau emoționali, nu este o situație de genul “sau-sau”, ci mai degrabă “și-și”. Fiecare dintre noi este și rațional și are, în același timp, o latură emoțională. Și este bine că suntem așa. Pentru că nu îți dorești să acționezi emoțional când ai de luat o decizie importantă care implică o gândire clară, motivată și calculată. Nu vrei să implici prea multe sentimente atunci când glasul rațiunii este cel de care ai nevoie să se facă auzit. Dar nici nu vrei ca gândirea să ocupe tot spațiul și să ia practic locul emoțiilor, sentimentelor, să traducă zâmbete prin formule raționale.
Daniel Goleman: “Nu suntem doar raționali sau emoționali. Suntem o combinație a ambelor.”
Avem nevoie ca, în mai tot ce facem, să găsim un echilibru între rațional și emoțional. Iar acest echilibru nu este definit la fel mereu. Nu suntem liniari, dar e important atunci când simțim că predomină mai mult un aspect, să ne recentrăm, să reevaluăm și să revenim la echilibrul rațiunii și al emoțiilor.
Ce părere ai despre acest articol?