Aici găsești articole informative și inspiraționale, construite pe baza ultimelor descoperiri și trenduri, în care sunt inserate interviuri cu medici, terapeuți și specialiști.
ALTfel

Fericirea, un mit?

Fericirea meriă sărbătorită în fiecare zi, iar dacă uneori uităm, ei bine de vreo 10 ani știm sigur că pe 20 martie sărbătorim fericirea. O zi internațională aleasă de ONU, care recunoaște fericirea drept “un scop uman fundamental”.
Există și un raport oficial despre câtă fericire este în lume. Cea mai multă pare să se fi adunat de 5 ani încoace, în mod constant, în Finlanda. Danemarca, Islanda, Elveția și Olanda completează clasamentul mondial, care continuă cu Luxemburg, Suedia, Norvegia, Israel și Noua Zeelandă. România este acum pe locul 28, cu un scor al fericirii mai mare decât Spania, Ungaria sau Japonia.
Și, totuși, până la urmă ce este fericirea? Și cum faci să fii fericit?
Ei bine, răspunsul se caută din vremuri străvechi. De la Marcus Aurelius am reținut că „îți trebuie puține lucruri ca să fii fericit”. Ne-a învățat și Aristotel că „fericirea depinde de noi”. Iar de la Albert Camus am înțeles că, „pentru a fi fericit, nu trebuie să te preocupe prea mult cei din jur”.
Cercetările științifice recente arată însă clar că fericirea este o combinație între cât de mulțumit ești cu viața ta și cât de bine te simți în fiecare zi. Fenomenul a fost studiat îndelung de psihologi, care au și ajuns la concluzii certe. În primul rând, lucrurile despre care credeam că ne fac fericiți nu au, în esență, acest efect pe termen lung. Și, invers, evenimentele negative nu persistă chiar atât de mult cât ne-am aștepta, în consecință nu au un efect de lungă durată asupra stării noastre generale. Cel puțin aceasta este concluzia la care a ajuns Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie la Universitatea California, care a identificat și explicat în ultima sa carte câteva mituri despre fericire:
1. Voi fi fericit când voi întâlni persoana potrivită
2. Nu pot fi fericit câtă vreme sunt singur
3. Voi cunoaște fericirea când voi fi bogat
4. Nu voi ști ce e fericirea pentru că mi-am irosit cei mai buni ani din viață
Deși majoritatea oamenilor împărtășesc aceste credințe, în realitate nu există o formulă magică pentru fericire și nici o garanție a nefericirii. Oamenii au o abilitate extraordinară de a se obișnui cu schimbările pozitive din viața lor și vor mereu mai mult. Majoritatea sunt și tentați să gândească negativ. Putem oare schimba complet aceste lucruri? Probabil nu definitiv, dar recomandări cu efect benefic demonstrat pot fi de mare ajutor:
– Bucură-te de fiecare lucru pe care îl faci
– Fii recunoscător pentru toate lucrurile bune care ți se întâmplă
– Zâmbește mai des
– Fă mai multă mișcare, fie și doar o simplă plimbare
– Fă ceva bun pentru cineva
– Acordă mai multă atenție somnului
– Ai grijă ca relațiile semnificative din viața ta să fie cât mai armonioase
Le-am luat la rând, le-am încercat pe toate și-am constat cât de firească e acum concluzia lui Ralph Emerson – „în fiecare minut de furie, pierzi 60 de secunde de fericire”.
Iar la final mai spunem doar atât: dacă ar fi să cântăm despre fericire, cu siguranță ea așa ar suna:

Citește & Ascultă​

Ti-am pregatit un soundtrack care sa te insotesca pe parcursul acestei lecturi!

Ti-a plăcut articolul?

Trimite-l unui prieten!

Facebook
Twitter
Pinterest
WhatsApp
Email

Ce părere ai despre acest articol?

  • Quality
  • Price
  • Service
Choose Image