…în 5 pași simpli:
1. Spune-i că dorințele se îndeplinesc
Un copil care are dorințe este un copil plin de viață.
Copilăria este vârsta la care ne dorim să călătorim, în câteva secunde, de pe Pământ pe Luna și apoi până pe Marte. Este vârsta la care ne dorim cele mai diverse lucruri. Pentru că gândim cu acea minte a începătorului care nu cunoaște piedicile. Iar o dorință gândită și exprimată dă naștere marilor visuri. Și așa se construiesc multe realități.
Pentru că și dorința este la fel de vie cum este copilul. Iar ea poate evolua de la dorință la cunoaștere, la vis și, uneori, chiar la realitate.
2. Nu te transforma în zâna zânelor pentru el
Bineînțeles, copiii au multe dorințe. Dar multe! “Vreau jucăria X, dar vreau toată colecția, vreau cariocă, niciodată nu am avut cariocă cu capac alb, vreau … vreau… vreau..”
Dorințele sunt extraordinare când sunt gândite și exprimate. Și au nevoie să fie ascultate. Atât. E suficient.
Exprimarea dorinței nu înseamnă și îndeplinirea ei. Nici unul dintre părinți nu poate fi zâna zânelor sau peștișorul de aur. Iar atunci când te străduiești să-i dai mereu tot ce îți cere, de fapt îl minți. Îl minți că tu poți face orice. Și se mai întâmplă ceva: îi ucizi dorința. Pentru că o dorință îndeplinită este dată la o parte și uitată. Nu mai evoluează nici în imaginație și nici nu mai poate crește.
3. Uită de motivarea negativă
De multe ori, când un copil vine, de exemplu, cu nota 6 la matematică,primul lucru pe care îl aude de la părinți este “ Iar nu ai fost atent! Ce ai gresit?”. De ce e oare mai ușor să vedem că a făcut 4 puncte greșit, în loc să îl lăudăm mai întâi pentru cele 6 puncte reușite?
Educația negativă, în care zicem “nu ești bun de nimic” ca să obținem mai târziu un “bravo” funcționează doar pe termen scurt. Pe termen lung, însă, poate deveni parte din ceea ce copilul va crede despre el. Va fi critic cu el și cu alții, depășind linia aceea de evoluție. Poate ajunge la acel gen de critică și autocritică ce macină încet-încet pe oricine.
4. Nu-l opri din plâns, dar asigură-l că ești alături de el
Un alt fel de a submina încrederea copilului în el este negarea sentimentelor. Bineînțeles că, pentru cei din jurul copilului, plânsul sau strigătele lui pot fi greu de suportat sau de înțeles. Dar rolul nostru nu este neapărat acela de a înțelege, ci în primul rând de a asculta. Orice plâns ascultat, orice copil căruia îi sunt validate sentimentele, va deveni mai puternic. Chiar și cu fiecare plâns.
5. Când vrei să facă ceva, nu-i spune contrariul
Spunem uneori “pleacă!” atunci când vrem să vină la noi sau “să nu te mai văd!” când vrem, bineînțeles, să revină. De ce avem nevoie de contrariu pentru ca celălat să reacționeze?
Ei bine, este o formă de șantaj. Emoțional. Și acesta funcționează. Dar tot pe termen scurt. Pe termen lung, însă, nu are cum să creeze o relație de încredere.
Dacă vrem cu adevărat ca celălat să reacționeze, constructiv e să spunem ce simțim, ce trăim cu adevărat. Altfel, într-o zi e foarte posibil sa faca exact ce îi zicem. “Pleacă Nu vreau să te văd!”…
Ce părere ai despre acest articol?